Despre darknesss_ :

Nu prea îmi place să fiu în centrul atenției, mai ales atunci când trebuie să vorbesc despre mine. Mi se pare că felul în care mă văd eu nu este întotdeauna bine definit, iar atunci când întâlnesc o persoană nouă și încerc să mă descriu, devin nesigură.

Pot să spun că sunt o persoană simplă care încearcă să se canalizeze pe positivism, nu pe negativism. Sunt o fire foarte sinceră, nu regret niciodată atunci când spun ceea ce simt, chiar dacă uneori cuvintele-mi par dure. Încerc să văd mereu partea colorată a situației și să ajut oamenii cu sfaturi, căci mi se pare nedrept să se îndrepte spre un drum greșit când au o altă obțiune. În cazul meu, nu mereu aplic sfaturile pe care mi le dau, probabil din teamă sau chiar frica de eșec.

Îmi place să ascult muzică foarte mult. Nu cred că aș putea sta fără muzică nici măcar o zi. Ascult multe genuri, nu sunt pretențioasă. Sunt pasionată de pictură și poezie, din cauza asta am ales liceul de artă.

Ca și scriitor, nu sunt foarte multe de spus despre mine. Am ales să scriu întâmplător, nu m-aș fi gândit că o să nasc o pasiune din asta. Scriu ca să am o altă realitate în care pot spune, fară rețineri, ceea ce observ. Scrisul face o mare parte din viața mea, mai ales atunci când nu-mi găsesc cuvintele în conversațiile zilnice. Sunt atentă la detaliile din jurul meu, iar scrisul mă ajută să le aștern, mai apoi, într-o formă diversificată și subtilă.

Ce te-a determinat să scrii? Cum ți-ai imagina viața fără posibilitatea de a-ți exprima sentimentele pe hârtie?

Am început să scriu spontan, nu prea eram pasionată la început. Faptul că intram pe wattpad atât de des și citeam, m-a încurajat și pe mine să încep să scriu. Ca oricare persoană, la început eram fără experiență, însă tot continuam să scriu. Cu timpul, m-am maturizat, iar prozele pe care le scriam începeau să mi se pară puerile, așa că am început poezie, la fel de spontan. Nu mai scrisesem în viața mea, nici nu citisem. Eram total nouă în lumea poeziei.

Cel mai mult m-au determinat gândurile și faptul că poeziile mele erau altfel. Mi se păreau altfel. Cel puțin, cei care-mi citeau poeziile erau surprinși de felul în care exprim eu totul. Nu eram influențată de cititori, eram în lumea mea. Îmi plăcea să scriu, încă îmi place. Cred că eram și sub influența repeziciunii. Scriam poezii destul de repede și ajungeam să cred că sunt un geniu în asta. Eram la început, iar faptul că scriam atât de repede, i se datora felului meu închis de a fi. Eram surprinsă și nici nu înțelegeam de ce.

Nu mi-am imaginat viața fară a-mi scrie gândurile. Nici nu aș putea. Cred că aș avea un gol imens în mine, pentru că ăsta e singurul mod în care pot conversa fără rețineri cu cineva.

Te regăsești în vreun protagonist al scrierilor tale ? Ce vor să transmită protagoniștii , dar antagoniștii scrierilor tale ?

Da, dar ar fi ciudat dacă nu m-aș regăsi. Fiecare personaj inventat are câte-o bucățică extrasă din felul meu de-a fi. Cel mai mult mă regăsesc în Olivia din „Sclipiri pe buze" și cu Key din „Coerență".

Olivia, din Sclipiri pe buze, este o tânără îndrăgostită nebunește de una din colegele ei de clasă. Prin proza asta scurtă, am vrut să intru în realitatea LGBTQ, unde, deși sunt șanse, paranoia omului scade din speranță. Totul se învârte în jurul „păcatului", însă păcatul este o metaforă aici, căci ambele protagoniste au sentimente una pentru cealaltă. Păcatul este, de fapt, societatea care crează frica uneia dintre protagoniste și nu-i dă voie să fie fericită. Ambele vor să transmită lupta cu realitatea, sentimente reale prin care trec persoanele care iubesc și vor ceva diferit.

Fiecare protagonist transmite ceva, însă poate fi interpretat pe placul fiecărui cititor.

De câte ori ți-ai șlefuit operele până au ajuns la conținutul actual? "Trăiesc în prezent" este cartea ta finalizată. Cât timp ți-ai luat să o finalizezi și ce te-a inspirat când ai început-o ?

Cam... Deloc? De obicei când am o idee în minte, nu o las până nu termin de scris. Asta se întâmplă la majoritatea prozelor scurte. Ultima lucrare, recunosc, a fost mai complexă și mi-a luat cam patru luni până am finalizat-o, însă nu am șlefuit din conținut, ci am adăugat. Sunt destul de sigură pe mine atunci când scriu, probabil pentru că îmi imaginez scena și personajele, asta fiind un avantaj pentru tot ce se va întâmpla în viitor în carte.

„Trăind în prezent" a fost scrisă într-o noapte, spontan. Găsisem un prompt pe pinterest și mi s-a părut interesant, însă l-am ajustat nițel ca să pară realistic. Mereu am fost influențată de cearta cu subconștientul, iar în cartea asta, am reușit, într-un oarecare fel, să fac o asemenea scenă.

Crezi că lumea ar fi mai bună dacă ar citi mai mult? Cum încerci să faci lumea mai bună prin scrierile tale ? Sau poate mai întunecată...

Cred că lumea ar fi mai bună dacă ar fi ea însăși. Nu contează cât citești dacă ești un om de treabă. Nu prea mă interesează cultura generală la un om, nu dacă se comportă frumos cu mine. Într-un fel, cred că și cititul excesiv se joacă cu mintea cititorului. După ceva timp, ajungi să nu mai ai propria părere sau chiar să te îndoiești de ceea ce ai citit.

Sincer, chiar nu știu dacă scrierile mele influențează cititorii. Aș vrea, totuși. Mi-aș dori ca fiecare cuvânt să aibă impact asupra cititorului și fiecare frază și paragraf să lase de gândit. Aș vrea să fiu mai pozitivă în ceea ce scriu și să pot ajuta cititorul să privească realitatea altfel, dar cum pot sa fac asta dacă nici eu nu am ajuns să privesc altfel lumea?

Probabil realist, nu întunecat. Multă lume mi-a zis că ceea ce scriu este depresiv, însă mie mi se pare realistic ceea ce scriu. Realistic în sensul că sentimentele pe care le scriu chiar există și nu le definesc prin depresie sau anxietate, ci realitate.

Care este cartea pe care ai scris-o de care ești cea/cel mai mândră? De ce ?

Cred că ultima carte pe care am scris-o, „Coerență". Este o proză scurtă psihologică. Aveam în minte de foarte mult timp să scriu ceva pe tema aceasta, însă știam că trebuie să mă afund foarte mult în detalii. Cei doi protagoniști au o discuție despre trecutul unuia dintre ei. Totul pornește de la o frustrare și se termină cu un dubiu.

A fost prima lucrare în care m-am afundat complet. Pur și simplu nu voiam să scap niciun detaliu, voiam ca cititorul să știe tot ce mă gândesc eu. Este complexă și nu cred că multe persoane vor înțelege, nici eu nu cred că am înțeles-o, însă ideea este interesantă.

Dacă ar fi să numești trei dintre cele mai mari dependențe ale secolului XXI, ce ai alege? Dar ale unui scriitor ?

După mine, cea mai mare dependență ar fi cea de a da vina pe altcineva. Este o dependență comună și nu cred că este folosită doar acum, în secolul XXI. Este cea mai mare dezamăgire să dai vina pe altcineva când știi că tu ești cel de vină. Devi dependent, la un moment dat, să dai vina pe ceilalți, practic devine o obișnuință și nici nu mai simți remușcare.

Dependență unui scriitor, probabil, este aceea de a simți și observa. Un scriitor întotdeauna este atent la micile detalii neobservate de ceilalți. Dacă nu poate simți, cuvintele scriitorului nu mai au farmec. Sunt numai cuvinte puse pe foaie, în van.

Povestește-ne despre versurile tale. Ce emoții și trăiri ascund ele ? Ce teme abordezi ?

De obicei mă învârt în jurul unei singure teme și încerc să o fac mai diferit. Chiar dacă nu pare niciodată mai diferit, fiecare poezie are altă semnificație. Fiecare poezie pe care o scriu are propria poveste, probabil unele chiar se leagă între ele.

Abordez destul de versul liber în poezii, uneori și rimele pe la final de vers, ca să dea muzicalitate poeziei. Nu am un plan sau o metodă pentru cum scriu, ci mă întreb pe parcurs cum ar suna dacă aș inversa cuvintele între ele. Cel mai mult mă folosesc de singurătate, lupta cu sinele, viitor. La început scriam și dragoste, însă nu mai pot.

Care e programul de lucru al scriitorului darknesss ?

Te referi la scris, nu? Sper că da.

Nu am un program, nu am avut, nu cred că o să am. Nu îmi place să-mi impun scrisul, mi se pare că mă forțez să fac ceva ce îmi place. Dacă scriu forțat, nu voi fi satisfăcuta cu finalul și o să fiu dezamăgită de mine. Scriu când am timp, când am o idee care mă bate la cap sau când sunt frustrată. Scriu ca să mă eliberez și pentru că îmi place.

Dacă te referi la timpul meu liber, atunci pot spune că acum este destul de limitat. Chiar dacă este vară, nici nu o simți. Doar căldura se simte.

De fiecare dată, sentimentul libertății semăna cu vacanța de vară, când te uiți la ceas și te miri, în fiecare zi, că nu trebuie să fii la școală." Te eliberezi după ce scrii ? De ce trăiri te eliberezi și cum te încarci din nou ?

Îți pot spune eu că sentimentul libertății nu seamănă deloc cu vacanța de vară. Însă da, mă eliberez după ceea ce scriu. Simt că am scăpat de niște gânduri negative care-mi încărcau mintea. De obicei cam asta fac când sunt stresată, indiferent unde mă aflu. Pur și simplu scriu și ascult muzică.

Încerc să nu mă gândesc la nimic, așa mă încarc. Doar muzica mă ajută să mă încarc, nu scrisul. Scrisul este doar o formă prietenoasă de ascultare, dar nu și de a trece peste.

La final te rog să ne spui câteva gânduri pentru cititori și să le vorbești despre proiectele tale de viitor.

Deja am început o carte noua, ăsta este primul meu plan de viitor. Este un volum nou de poezii, o nouă idee. Nu am în gând să public altceva în viitorul apropiat. Mi-am propus, totuși, să editez volumul de poezii „Vorbele ei", iar când le voi termina și pe celelalte să le public la o editură. Peste câțiva ani, poate. Până atunci, poate devin expertă în romane, cine știe.

Mai am câteva idei pe care aș vrea să le aștern pe foaie, însă unele dintre ele sunt destul de complexe și mă întrec. De data asta, ar trebui gândite până la capăt, nu scrise spontan. Deși pare ciudat, atunci când scriu o proză, scriu fără rețineri tot, nu-mi fac niciun plan, iar la final, totul iese al naibii de complicat și trebuie să-mi dau seama ce am scris. Normal că am o idee principală, însă pe parcurs totul se scrie până la ultimul detaliu și mă pierd chiar și eu.

Către cititorii mei... Mulțumesc mult că m-au citit și mă citesc în continuare. Nu credeam că o să ajung să scriu. Sunt câteva persoane care m-au ajutat la început aici și sunt recunoscătoare. Sunt persoane cu care m-am împrietenit și cu care am discutat când eram singură.

Mulțumesc mult!

Love yourself.

~Interviu cu Adda~