#15. Interviu cu M0rphy (scriitoare)

Despre M0rphy :


Mă înec deseori în propriile cuvinte, de fiecare dată când mi se pune această întrebare, pentru că nu prea știu ce să răspund. Foarte pe scurt, cred că fac parte din categoria „tineri și neliniștiți". Mai mult neliniștită, decât tânăra, dar asta este o discuție pentru altă dată :). Mereu sunt în căutare de ceva, dar nu aș putea spune cu exactitate ce. Cred că asta mă face și încăpățânată, nu? Sunt avidă după cunoaștere și consider că sunt prea multe de făcut și prea puțin timp. Sunt curioasă, îmi place să cunosc oameni, să-i ascult pe ceilalți, însă uneori mă pierd în propriul film și încerc să țin cu toată forța de tot ceea ce a mai rămas din mine.


Care a fost declanșatorul care te-a făcut să începi să scrii ? Ai vreun moment savuros pe care să îl împărtășești cu noi de la debut ?


De scris, am scris dintotdeauna sau mai precis, de când am învățat să aștern cuvintele pe hârtie. Uite, am să îți spun ceva ce nu am mai spus nimănui până acum și anume, la început scriam fanfiction după animeurile mele preferate. Erau copilărești și lipsite de esență, dar pe vremea aceea mi se păreau a fi ceva inedit. Desigur, m-am potolit și am trecut la lucruri mai „serioase", am abordat alte teme/ subiecte, care m-au pasionat și continuă să mă pasioneze.


De unde îți vin ideile creatoare pentru cărți ? Care e drumul ideii tale până la carte ?


Mereu am pornit de la o idee generală, niciodată nu mi-am făcut un plan, vreo schiță, vreun rezumat. Spre exemplu, pentru cartea „În cădere liberă", am avut în cap un citat al lui Michelangelo și anume: „Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.", de aici și ideea mea de a aborda relația dintre îngeri și oameni. Inițial, a fost doar atât. În general, nu prea dorm mult și după lungi mutări, renovări, schimbări, reveniri la formele initițiale, mi-am așezat undeva lângă fereastră o măsuță pe care scriu. Îmi place să privesc cerul atunci când o fac, pentru că în el găsesc profunzime și calm. Atunci îmi vine și inspirația.


Dacă ai face o analiză SWOT (puncte tari, puncte slabe, amenințări, oportunități ) la prima carte scrisă de tine pe wattpad care ar fi aceasta ?


M-ai făcut să zâmbesc cu întrebarea asta, pentru că de cele mai multe ori uram să fac acea analiză, în special pentru problemele de business. Referindu-mă la cartea mea, am să-ți fac o schemă, pentru a fi mai ușor înțeleasă.


Strenghts:


- stil expresiv și cursiv;


- alternanța persoanei I cu a III-a, creându-se astfel o imagine complexă și amplă a personajelor (mă laud și eu puțin, nu am mai întâlnit tehnica asta până acum în cărțile de pe Wattpad);


- prezența temelor de natură filosofică menită să ridice anumite întrebări referitoare la natura umană;


- prezentarea societății, dar și a realității așa cum este ea, imorală, sufocantă, decadentă;


- am spus mai sus că mă laud puțin, deci cred că cele enumerate până acum sunt suficiente.


Weaknesses:


- pierderea în detalii (cred că uneori tind să lungesc inutil anumite secvențe și nu pun accentul pe ideea de bază);


- probleme cu virgulele (ori pun prea multe, ori mă enervez și nu le mai pun deloc);


- dezumanizarea personajului principal (în unele ipostaze cred că protagonista reacționează robotic, cumva lipsită de tact);


- mai trântesc câte un verb la prezent în loc de trecut.


Opportunities:


- una singură și anume, publicarea.


Threats:


- începutul destul de clișeic, utilizat în multe lucrări;


- tema aleasă a fost văzută și revăzută de mii de ori;


- tipologiile personajelor au fost utilizate și reutilizate de alți scriitori care probabil au reușit mai bine decât mine să ilustreze ceea ce am încercat și eu.


De unde provine unicitatea stilului tău de scriitor ? Trăim într-o lume literară a clișeelor, ce te face să fii unic în modul de abordare a temelor din cărțile tale ?


Sinceră să fiu, nu cred că sunt sau voi fi vreodată unică în modul meu de abordare. Încerc, pe cât posibil să am un stil propriu, ceea ce scriu eu să nu se regăsească și în alte cărți, lucru aproape imposibil, dar eu sunt tot aici, învățând din greșeli și sperând că oamenilor le va plăcea ceea ce compun.


Ultima ta carte, "În cădere liberă" abordează o problemă filosofică interesantă a naturii umane și anume sinuciderea. La finalul cărții personajul principal se sinucide, cum poziționezi această sinucidere în discuția : sinuciderea e act de curaj sau lașitate ?


Ea se sinucide pentru a se pedepsi. Este conștientă că va ajunge în Iad și se blamează pentru toate ororile petrecute în jurul ei, ea fiind elementul lor central. Crede că merită torturată, pentru din cauza ei, alții au fost torturați și nu vede altă modalitate prin care să plătească. Consider că este un act de curaj din partea ei, de conștientizare și asumare a propriilor greșeli, aici adăugându-se și nevoia ei acută de a face dreptate. Ea își dorise să devină avocat, să apere oamenii în fața nedreptăților și să aibă puterea legală de a-i pedepsi pe cei care merită. Ironic, în final ajunge să se pedepsească singură.


"În cădere liberă", de asemenea abordează teme realiste, dintre care durerea provenite din încercările pe care le avem în viață care duce la o secătuire a poftei de a mai trăi. Care, crezi că ar fi cele mai mari frici ale omului modern ? Cum le-ai abordat în scrierile tale ?


Teama. Teama de a fi respinși, de a fi priviți cu alți ochi. Nu numai că oamenii nu au încredere în ceilalți, nu au încredere nici măcar în ei. În zilele noastre se pune accent pe etichetă, nu pe ceea ce este înăuntru, iar dacă nu te conformezi așa-ziselor standarde pe care le impune societatea, ești văzut ca fiind prost, neinteresant, irelevant ș.a.m.d. Oamenilor le e teamă să-și deschidă mintea și sufletul în fața celorlalți pentru că nu vor sa fie încadrați în categoriile de mai sus. Ni se implementează ideea că nu suntem suficient de buni, că mereu putem fi înlocuiți, să nu mai zic de eternele comparații cu ceilalți care sunt mai buni și mai capabili, nu fac decât să ne sufoce și mai adânc într-un colț al minții, lăsându-ne singuri și descurajați. Consider că ar trebui să privim dincolo de toate acestea, să ne acceptăm așa cum suntem și să ne exprimăm exact așa cum simțim fără a fi încătușați de normele societății.


Pe lângă asta, mai este și teama de singurătate. În cartea „În cădere liberă", am portretizat mai degrabă societatea, felul cum reacționează oamenii între ei, felul cum se auto-distrug până la urmă. Am început o nouă lucrare, se numește „Bolnav de singurătate", unde disec și exemplific această stare a sufletului (singurătatea), precum și faptele pe care oamenii le fac datorită ei.


Cât de important e sprijinul pe care ți-l dau cititorii în drumul tău literar ? Le preiei din critici ? Ce impact are părerea lor ?


Citesc și iau în considerare fiecare sfat pe care îl primesc. Învăț din greseli, măcar din ale mele, dacă nu din ale altora și încerc mereu să mă perfecționez. Recunosc, unele păreri m-au enervat, pentru că erau nefondate, nu aveau o bază, un raționament, o logică, ceva, orice. Lăsându-le pe acelea în spate, mereu am avut câte ceva de învățat de la cititorii mei care au ales să-și exprime părerea. Le mulțumesc pentru tot sprijinul.


Tu ești și fondatoarea "The readers club". Povestește-ne puțin despre ce este acest club și ce impact vrei să obții cu el pe wattpad ?


Am tot vorbit de enervare și probabil o să pară că am o problemă pe sistem nervos, însă nu este așa, asta ca o mică paranteză la ceea ce urmează. Și aici m-am enervat și nu numai odată. Adesea trebuia să trag de cititori, chiar să mă rog de ei să citească sau să recupereze. Unii dintre ei nici nu se oboseau să mă anunțe că vor să se retragă, mai mult decât atât nici nu îmi răspundeau la mesaje. Trecând peste oamenii incapabili de asumare, am înființat clubul de lectură pentru scriitorii care doresc să se afirme, dar și pentru cei care vor poate doar o simplă părere asupra operei lor. Am vrut să încurajez utilizatorii să se exprime liber, într-un mediu relaxat, primind totodată și ceva în schimb.


Spune-ne câteva cuvinte despre platforma wattpad, cum te-a influența ea la debut și cum o percepi acum, când ai deja câteva cărți scrise ? Ce îmbunătățiri ai aduce platformei ?


Inițial am venit aici pentru a citi, nu pentru a scrie. Nu îmi place reinventarea asta a lor cu monezile și paid stories, mi se pare inutilă și venită cumva să descurajeze utilizatorii. Nu sunt expert în IT, dar oricine a codat aplicația asta, ori nu avea chef, ori era beat, ori amândouă, pentru că prezintă numeroase lacune pe partea tehnică. Personal aș elimina treaba cu monezile și m-aș ocupa mai mult de anatomia site-ului în sine.


La final, te rog să le adresezi câteva cuvinte cititorilor și să le spui ce surprize le pregătești pe viitor.


Mai întâi, le doresc liniște, pentru că fără ea ne scufundăm în haos. Mai apoi, să nu își lase aripile frânte de către ceilalți. Oamenii sunt parșivi și caută mereu motive să îi doboare pe cei mai slabi. Le doresc să nu își piardă încrederea și să fie puternici. Pentru ei, nu pentru cei din jur. Nu îmi place să-mi fac planuri, așa că habar n-am ce urmează să fac. Cu siguranță voi anunța pre profil orice proiect viitor și cine știe, poate chiar voi publica curând.


~Interviu cu Adda ~

Comment