#50. Interviu cu soul_of_writer (scriitoare)

Despre soul_of_writer : 


Sunt o persoană retrasă. Îmi place să-mi afirm punctul de vedere, însă într-un mod cât să nu-i deranjeze pe ceilalți. Pe de altă parte, sunt o fiere destul de prietenoasă, însă când vine vorba de persoane noi în jurul meu, mă închid în mine. Nu prea ies din casă, probabil pentru că nu văd rostul ieșirilor zilnice din casă, în locul confortului meu de a sta cu laptop-ul în brațe sau cu o carte. Sunt destul de ignorantă. Adică dacă te vei simți supărat o data, te voi consola pentru că țin la tine, însă dacă începi cu problemele tale de fiecare dată când vorbim și te victimizezi, puțin probabil să mai răspund. Așa, mai am de zis că sunt o persoană sinceră. Nu-mi place minciuna, decât să ascunzi chestii, mai bine zici pe șleau totul și gata. Urăsc oamenii care se cred dive sau care au pretenții de Miss 2019, îmi place să dansez, să scriu (cel mai mult), să citesc, să cant și să fac fotografii. Ai zice că sunt complexă, dar chiar nu e așa:)))) Sunt prietenoasă, doar că dacă sunt nevoita să fac primul pas mă pun în pauză. Însă dacă tu vei intra în vorbă cu mine, sunt sigură că-ți voi răspunde. Despre scris, pot zice că a inceput total random. Adică de cad am descoperit Wattpad-ul mi s-a format o pasiune pentru scris și citit, care s-a actualizat muult în ultimul an.


Ce au însemnat sau ce înseamnă un an și câteva luni de wattpad pentru tine? Cu bune, cu rele, cu lucruri pe care ai vrea să le schimbi sau să le îmbunătățești?Un an câteva luni de wattpad în calitate de scriitor.


Au însemnat momente in care ma refugiam complet in aceasta aplicatie, vorbind si socializand doar cu cei de aici, au insemnat momente in care stateam pana la ora 05 dimineata pentru a scrie, corecta sau citi ceva, au insemnat momente in care am descoperit incet, incet care este treaba cu platforma asta. De la faptul ca nu stiam cum se comanda o coperta si-mi faceam tone de griji, pana la faptul ca nu stiam cum se pune linia de dialog, sau alineate sau ca nu se scrie o carte cu emoji-uri. Am invatat toate astea in timp, singura. Nu am avut pe nimeni care sa mai aiba aceasta aplicatie, cu care as putea vorbi despre ce se intampla aici, deoarece toti au catalogat aplicatia asta superba pentru fanfiction-urile comune cu vloggeri sau altele. Am descoperit o prietena la scoala, care culmea, imi citise o carte, si m-a amuzat teribil ca s-a apucat sa mi-o poesteasca pe toata, cand de fapt, la final i-am zis ca era scrisa de mine.


Imi place extrem de mult aceasta aplicatie si nu as renunta la ea niciodata. Combina doua pasiuni favorite ale mele... ce ti-ai mai putea dori?:)))


"A doua Vrajitoare a Universului" și "The Last Code", cele două carți ale tale, de ce anume ești mândră de ele ?


Sunt mandra de ele, asemenea cum sunt mandra de aproximativ mai multe carti, pe care am decis sa le sterg din cauza unor probleme... Aceste carti sunt importante pentru mine.,,A doua vrajitoare a universului,, este scrisa de pe telefon, ceea ce nu imi pune diacritice sau altele, insa, odata cu inceperea ei, am inceput sa scriu cu alineate, ceea ce mi se pare ca ii da un plus de seriozitate. ,,The last code,, , este o carte pe care o iubesc, desi este recent inceputa, pentru ca este o idee pe care nu am mai intalnit-o, eu personal, pe aceasta platforma, ma simt mandra ca am inceput-o pe laptop, ceea ce, automat m-a facut sa scriu cu diacritice, mult mai corect si mai ordonat, desi necesita mai mult timp. In total, sunt mandra de ele pentru ca stiu ca am pornit de la un nivel extrem de scazut. Si am ajuns sa incerc sa copiez, in sensul bun, lucrurile unei carti care sa fie cat de cat decente.


Care este / a fost cea mai mare satisfacție pe care o ai sau ai avut-o în calitate de scriitor ?


Momentul de care ti-am amintit in intrebarea 1 sau 2. Atunci cand, colega mea a povestit cu atat extaz o carte de-a mea, tinand minte fiecare detaliu, si spunand ca a fost cea mai tare carte pe care a citit-o pe wattpad, si care, a fost cea mai apreciata chiar si de cei necunoscuti de pe wattpad. Chiar m-am simtit mandra ca munca mea, a reusit sa incante niste oameni:))


Împărtășește cu noi câteva lucruri despre cărțile publicate până acum. Personaje preferate, momente în care te-ai făcut singur să râzi sau să plângi, lucruri amuzante, nostalgice, amintiri (plăcute/neplăcute), sau secrete pe care vrei să le împărtășești cu cititorii tăi.


Intr-o carte de-a mea, anume ,,Experimentul 344,, cea de care am vorbit precedent, a fost cea mai iubita carte a mea. Am finalizat-o la vreo 40 de capitole si pot sa spun ca m-am indragostit de Rebbeca, personajul principal. Povestea a inceput horror, cu ea fiind inchisa si facandu-se experimente din cauza puterilor pe care le avea, insa se termina intr-un loc fericit, cu niste prieteni minunati si un iubit pe care eram putin geloasa. Am avut momente in care, radeam de propiile replici scrise, simtindu-ma in poveste. Am avut momente in care am plans, pentru ca ma pun mereu in pielea personajelor, atunci cand scriu, incercand sa traiesc ceea ce scriu. Iar asta in combinatie cu firea mea usor emotiva, a rezultat plans:)))


Care este cea mai mare deziluzie a ta ca și scriitor ?


Cred ca faptul de a nu avea inspiratie pentru o carte, sau momentul in care imi dau seama ca m-am inpotmolit si nu mai pot continua. Urasc sa las lucrurile neterminate, si totusi, am momente in care nu mai pot. Inspiratia mea este asemenea gandirii. Atunci cand nu mai am inspiratie, ma simt foarte goala, de parca as fi mai proasta ca toti (scuze pentru expresie). Imaginarea cartilor vine de cand eram mica, si locuiam la bunici, la tara, unde nu aveam niciun fel de prieten cu care sa vorbesc sau sa ma joc, iar fratele meu era la scoala. Atunci, incepeam sa imi inchipui scenarii pentru jocuri, in care eu eram toate personajele, eu vorbeam pentru fiecare si eu faceam actiunile.Asta m-a ajutat foarte mult, iar acum, pot spune ca m-au ajutat nespus acele jocuri ciudate ale mele. Atat ca formare a mea, pentru ca acum imi place singuratatea oarecum, cat si pentru idei literare care imi vin din orice cuvant cheie sau film.


Cât timp ți-a luat să conturezi povestea din spatele primei tale cărți ? Ce teme abordează ea ? Ce vrei să transmiți cititorului prin ea ?


Sincer vorbind, prima mea carte a fost un dezastru. Nu transmitea absolut nimic, pentru ca eram un copil mic atunci si nu citisem o carte la viata mea. Prima mea carte se intitula ,,Viata mea,, (mnda, titlu cliseic) si era scrisa fara o poveste anume. Era chiar viata mea. Va dati seama ca avea doar trei capitole de toate, pentru ca nu stiam sa dezvolt o idee pentru a se intelege ceea ce vreau sa zic. Mi se parea interesant la vremea aceea, pentru ca viata ma nu a fost atat de uimitoare. Parinti divortati pana la 9 ani, mutare la alta scoala si in alt oras din clasa a 5-a, dezvoltarea fratelui mau care pe mine m-a luat pe nepregatite, mai multe lucruri.


Care sunt pentru tine cele mai mari virtuți ale unui erou de roman ? Care ar trebui să fie calitățile unui antagonist ?


Pai, din punctul meu de vedere, un erou ar trebui in primul rand sa stie sa asculte. Sa inteleaga suferintele oamenilor si sa incerce sa-i ajute, atat cat poate. Trebuie sa aiba suficienta ratiune pentru a stii sa ia o decizie corecta, chiar si atunci cand situatia nu e tocmai favorabila, si sa fie pompt. Sa stie sa puna piciorul in prag atunci cand situatia degenereaza si sa fie, totusi, si maleabil pentru cei din jur, intr-un mod bun.


Un antagonist... ei bine cred ca nu trebuie sa aiba multe scrupule. Se gandeste doar la el, insa acestea nu sunt calitati, ci defecte. Daca este vorba de calitati, atunci, ar trebui sa stie cand sa se opreasca, atunci cand totul este peste puterile lui, insa, de cele mai multe ori, acestia sunt lipsiti de ea, ceea ce face personajul bun sa castige, nu-i asa?:)))


Cum interpretezi următorul citat din perspectiva scriitorului : 


"Ce lucru uimitor este o carte! E un obiect plat făcut dintr-un copac, cu părţi flexibile pe care sunt imprimate multe semne caraghioase. Dar odată ce arunci o privire în ea, ajungi în mintea altei persoane, poate cineva care a murit de mii de ani. Peste milenii, un autor vorbeşte clar şi tăcut în capul tău, direct către tine. Scrisul este probabil cea mai bună invenţie a omului, legând oameni care nu s-au cunoscut niciodată, cetăţeni din epoci distante. Cărţile rup lanţurile timpului."- Carl Sagan 


In primul rand, pentru cei care nu au tragere de suflet si nu incearca lucruri noi, nu pot afla vreodata tainele unei carti adevarate. Nu vor stii ca intr-o carte este atat viata unui scriitor, cat si sentimentele care se ascund in spatele randurilor frumos scrise. In al doilea rand, este foarte adevarat. Un scriitor conecteaza doua persoane! Fie ea, una reala si una imaginata de acesta, fie doua persoane din timpuri diferite. Un scriitor nu este doar un om plin de carti si de povesti incredibile pentru ceilalti, in minte. Un scriitor ar face lumea mai buna daca ar putea. Un scriitor ar putea sa spuna milioane de povesti si milioane de cuvinte, intr-o singura carte, pe care un om o citeste, poate cu drag, sau poate fara, insa, un lucur stiu: in momentul in care o termini, iar ceva din ea ti-a atras atentia, nu poti sa nu te gandesti la momentul acela, atunci cand viata iti pune in fata o situatie asemanatoare.


Cum vezi comunitatea literară de pe wattpad ? Ce minusuri și plusuri are ?


Un minus incredibil de mare este faptul ca unii copii scriu tot felul de tampenii, dupa care aceasta aplicatie minunata este catalogata drept una prosteasca. Si aici ma includ si pe mine, pentru ca, desi nu am facut fanfiction-uri ciudate la 10 ani, am scris tampeniii, insa, important este ca stiu sa le remediez si am renuntat periodic, pana cand m-am simtit in stare sa creez ceva la o scara mult mai inalta.


Un plus este faptul ca, orice minte din aceatsta lume poate fi descoperita aici. Se poate scrie si citi fara retineri, in orice ora a zilei, sau offline, ceea ce mi se pare foarte important. Minti stralucite au fost descoperite aici, si multi autori talentati si-au publicat poate o carte, care intr-adevar MERITA sa fie publicata, incepand de la minunatul WATTPAD.


La final te rog să ne spui câteva cuvinte despre planurile tale de viitor și un mesaj pentru cititori.


Planurile mele in calitate de scriitor pe Wattpad sunt nenumarate. Imi doresc sa scriu cat mai multe carti, care pe voi sa va incante. Imi doresc sa ajung sa fiu apreciata de macar 3 omuleti, insa sa stiu ca ei sunt acolo, admirandu-ma si ciitnd ceea ce eu ma chinui sa transmit.


Un mesaj pentru scriitorii la inceput, ca mine oarecum, ar fi sa iti dai silinta. Incearca sa extragi toate lucrurile bune pe care poti sa le inveti de la oamenii mai buni ca tine sau, de ce nu, de la o carte adevarata. Lasa-te ajutat, atunci cand nu mai stii ce sa faci, este ceva foarte important. Implica-te mult pentru ceea ce iubesti si nu renunta! Perfectiunea apare prin multa munca si truda! Eu sunt un suflet de scriitor, asa cum numele meu mentioneaza, si voi incerca sa raman asa cat pot de mult. Incercati si voi o data sa fiti un suflt de scriitor si cine stie? Poate se va alege ceva de asta! V-am pupat pe toti si ii multumesc Adrianei pentru acest interviu!


~Interviu cu Adda~

Comment